Cluj fain

Am plecat spre Cluj-Napoca de pe-o zi pe alta, tocmai ca să stau de pe-o zi pe alta, studențește. Inițial, mă cam speria trenul de zece ore, dar am zis că am companie mișto și că o sa treacă repede, și așa a fost.

Era prima oră a dimineții când am ajuns, așa că toate străzile erau încă destul de pustii și liniștite, iar tot ce am putut admira erau clădirile pline de istorie și arhitectură, unde predomină goticul, impunător și frumos.

După ce ne-am mai plimbat în jurul centrului, am mâncat la Le Petit Paris o supă de ceapă (specialitate franțuzească, nu?) care a intrat la fix după cele zece ore petrecute pe tren.

Palatul Banffy

Prima oprire am făcut-o la Muzeul de Artă, care se află în interiorul Palatului Banffy. Clădirea datează din anul 1785 și a fost construită de contele Gheorghe Banffy, în stil baroc, cu elemente rococo. Frontispiciul poartă blazonul familiei Banffy, alături de șase statui, care întruchipează personaje mitologice: Hercule, Apollo, Marte, Minerva, Diana și Perseu.

Am vizitat Galeria Națională, reprezentată de expoziția permanentă a muzeului, întinsă pe lungimea a 15 săli, cu peste 130 de picturi, care urmăresc evoluția artei în Transilvania.

Operele care m-au impresionat și mi-au captat atenția erau încărcate de greutatea numelor artiștilor care le-au realizat, precum Grigorescu, Luchian, Tonitza, Pallady sau Petrașcu.

Biserica Sfântul Mihail

O adevărată opera arhitecturală, impresionantă prin înălțimea de 80 de metri și stilul gotic, presărat cu elemente de baroc. Biserica a fost martoră la multe investiri importante ale principilor Transilvaniei, printre care Gabriel și Sigismund Bathory (care a realizat prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească), iar tot aici a fost botezat Matei Corvin.

Pun pariu că interiorul este și mai impresionant decât exteriorul, însă nu l-am putut vizita, din cauza unor construcții.

0461876d-b2c6-41c0-9262-7e70b878234c

Grădina Botanică

Fără niciun dubiu e cea mai frumoasă grădină botanică din țară și nu spun asta doar pentru că au veverițe. Frumusețea asta se întinde pe 14 hectare și cuprinde peste 10.000 de specii de flori și plante din toată lumea, colorate, parfumate sau carnivore.

77b3da5e-0182-48ea-89da-23091d0056e8

Punctele majore de interes sunt Grădina Japoneză, care are un pârâu cu pești și rațe, o căsuță în stil asiatic și tot feng shui-ul de care ai nevoie, Grădina Romană care cuprinde vestigii arheologice din colonia Napoca, turnul de apă (nerecomandat celor terifiați de înălțime, ca mine) și serele.

ee794ed6-85bb-4d1f-94f8-4da368d20eea

Cetățuie

E ceva de urcat, da’ merită! E curat, e parc, e natură, e o priveliște de ansamblu peste Someș și tot ce are Clujul mai bun de oferit! Aici a fost pauza de stat și prăjit la soare.

Parcul Central

Singurul parc pe care am apucat să îl văd, însă cred că e cel mai frumos. Este imens, plin de verdeață și hamace! Peste tot! Tot aici este un mic lac pe care poți să-l pedalezi în hidrobicicletă, la fix pentru a putea admira Casino-ul și Restaurantul Chios, construite în stil eclectic.

e2d0bd89-767e-49ac-a45e-e24a112565e1

Samsara Chillout Tea House

Când au auzit că sunt în Cluj, toți cunoscuții s-au grăbit să mă expedieze la localul ăsta, despre care spuneau că e ”super trippy”, stai desculț întins pe beanbag-uri și fumezi narghilea, ceea ce mi se părea puțin dubios și eram reticentă în a merge. Și totuși, am făcut-o și bine am făcut.

Locul chiar e spațiul perfect pentru chillout și pierdut vremea într-o atmosferă trippy dar relaxantă. Icetea-urile sunt perfecte pentru zilele de vară, iar narghilele vin într-o mulțime de combinații!

Localul e împărțit în mai multe camere, fiecare cu o tematică specifică. Sinceră să fiu, nu am idee cum se numea cea în care am stat noi, dar era cea mai interesantă. Muzica gen chillstep și pernele imense pe care stai te fac să te simți că plutești printr-o galaxie, în arome de narghilea cu căpșuni.

e2723810-c752-4400-bcb6-f41a6ba2800a

 

În final am rămas plăcut impresionată de oraș, pare cu totul o altă țară, se observă mentalitatea diferită în aproape orice: curățenia de pe străzi, ospitalitatea oamenilor, faptul că dacă îți pică 10 lei din buzunar pe stradă, îți sunt înnapoiați, felul în care oamenii își lasă portofelel și telefoanele nesupravegheate pe pătura din parc fără niciun stres și așa mai departe.

sunset-2211529_960_720

Dacă la Cluj se poate, se poate și în alte colțuri ale țării.

Advertisements