Millionaires

 

If time was money, we’d be worth a fortune

I swear, you may think you’re rich

You could have a million euros but you can’t buy this

These past few weeks were filled with time spent home, with family and… the other family. I always knew I was close to my friends, but more recently I felt a connection and closeness with every single one of them stronger than ever, and it left me speechless, smiling inside and out, or in tears of joy from time to time.

Hearing “I missed you guys” in a dead silence in the car, at a red light in the middle of the busiest boulevard in the city made all the chaos around feel safe and sound.

Standing on chairs in a small kitchen at 3 in the morning talking loud and laughing even louder at the smallest things is a picture of us I was always familiar with. But then, one of us zones out in their own thoughts just to come between us to mention with smiling eyes “I really like you guys” and it puts you in the best mood possible, giving you a feeling of pure happiness.

It’s the friends that come over for a coffee 3 days in a row and leave in the middle of the night every time, because they just wanna sit there and talk with you… about problems, old memories and advice.

It’s the friends that you haven’t talked that much to in a while, but you have more than 15 years of knowing each other behind, and somehow spending time with them again feels like nothing’s changed.

It’s the friends that tell you they realized the friendship is gonna last all of your lives, just because they know it, and the though hit them while they were thinking about you when you were away.

It’s the friends that weren’t in your life from the beginning, but somehow came and became more important than time can tell, and you grew to love them so much you picture them every where by your side.

It’s the friends that don’t need to hear the word forever to know it’s gonna be that way. Or the ones that don’t need to hear “I love you” to know you do, though you tell them anyway.

It’s the friends that you miss even before they leave to sail the seas, because you were never apart that much since the both of you learned to read and write.

It’s the friends that didn’t say all those things out loud, but they’ve proven them with every year passing just by being there in every situation, at every party, in every trip, during hard times or happy moments. The friends that will be there in all those things that will come, all the plans you will make, because you can’t imagine those plans happening without them.

It’s the friends that became family.

b669d03b-6221-4e44-9909-f4587ed74ac6

 

Dragostea durează 3 ani. Dragostea durează 3 ani?

În primul an, cumperi mobila.

În al doilea an, muți mobila.

În al treilea an, împarți mobila.

Cartea

Cărțile nu se judecă după copertă, dar se pot judeca după titlu, care a fost și motivul care m-a făcut să citesc cartea lui Frédéric Beigbeder, motiv alimentat de un cinism poate nemotivat și de credința că ”basmele există doar în basme”. 

În centrul acestui Roman se află Marc Marronnier, în vârstă de 30 de ani, aflat în toiul petrecerii sale de divorț, mai mult sau mai puțin liber. După o relație de 3 ani, Marc realizează nu doar că nu o mai iubește pe Anne, ba chiar că o detestă, argumentându-și sentimentele printr-un studiu care a dovedit că, din punct de vedere chimic, dragostea moare după 3 ani.

Cu puțin timp înainte de întâlnirea datei de expirare, Marc se îndrăgostește nebunește de Alice, căsătorită la rândul ei, cu care are o aventură, presărată de urme neglijente, care conduc la divorțul dintre Marc și Anne.

Cartea pare puțin haotică la început, înțesată de povestiri din relațiile lui Marc cu Anne și Alice, încercările lui Marc de a o convinge pe Alice să divorțeze și să fie cu el, viața lui de burlac și argumente ale teoriei lui, însă este o carte ușoară și plăcută.

Romanul abordează o mulțime de teme, din perspectiva personajului principal, explicând efectul distructiv pe care căsătoria îl are asupra iubirii, mutatul împreună, sexul, petrecerile, fericirea, punând accent pe latura tristă a acestor lucruri.

Textul este scris fără pic de cenzură (nerecomandat celor cu o decență excesivă), debordând de un umor simplu, dar de efect, accentuat de caracterul cinic al lui Marc.

În final, cartea reușește să îi mulțumească și pe cei pozitivi, cât și pe cei aflați la capătul opus, printr-un plot-twist de zile mari.

Filmul

Mi-a plăcut atât de mult cartea, încât n-am avut nicio reținere să văd și filmul, cu toate că este o producție franceză, limbă pe care o detest din toată inima. Aproape ca întotdeauna, cartea bate filmul (în principal pentru că sunt omise detalii importante… și pentru că e în franceză – glumesc), dar e interesant să vezi personajele transpuse în realitate.

Piesa

Punerea în scenă a piesei de teatru ”Dragostea durează trei ani” am vizionat-o la Godot, care mi se pare unul dintre cele mai mișto locuri din Bucureștiul ăsta mare. Distribuția, mică, dar esențială – Anne, Alice, Jean-Georges și Marc, interpretați de Mihaela Teleoacă, Gabriela Iacob, Vitalie Bichir și Cristi Iacob (care este un Marc mai bun decât puteam eu să îmi imaginez vreodată citind cartea).

Pe lângă interpretarea plină de naturalețe, am apreciat și interacțiunea actorilor cu publicul (ținta fiind pe capetele cuplurilor, dar și ale celor trei persoane divorțate din sală).

Cu o scenă mică, recuzită minimală și debordând de simplitate, piesa asta, împreună cu cei care i-au dat viață, m-a făcut să râd cu lacrimi, să aprob ferm ironiile legate de dragoste și m-a pus pe gânduri în final.

Must see!

829341

In the heart of Italy – Vatican I

A doua zi de explorare a Romei a început destul de devreme, cu alarma de șapte dimineața, pe care nu am fost niciodată mai fericită să o aud. După o pregătire-fulger în fața oglinzii, am pornit la pas pe străzile pavate cu piatră cubică, deja foarte cunoscute care ne făceau traseul către stația de metrou (cunoscute de mine, pentru că prietena mea aeriană nu le memorase după cele șase drumuri).

Am trecut de micul aprozar de la colțul primei străzi, am admirat bătrânul Fiat 500 roșu, parcat la colțul celei de-a doua străzi și în final am traversat intersecția unde eram pe cale să murim de mai multe ori (traficul în Roma mi s-a părut foarte haotic).

c4d62635-919c-4c3d-96ac-226f635f2798

Ne-am urcat în cel mai aglomerat metrou din lume (vă plângeți de Unirii? Amatori…) cu ideea de a coborî la stația Ottaviano, ceea ce am și reușit să facem, fără să îmi fie strivită cutia toracică, așa cum aveam impresia.

Probabil cea mai bună decizie din toată vacanța a fost să luăm bilete Skip The Line pentru Colosseum și Vatican, așa că am mers către punctul de întâlnire, peste drum de intrarea grandioasă a Muzeelor Vaticanului. Drumul până acolo era presărat de cireși înfloriți, așezați într-o armonie perfectă cu clădirile, piatra cubică și mașinile parcate la linie.

fe24d687-566f-4fa5-aa5e-fffe23f45461

Vaticanul este o cetate, care ascunde nu doar opere de artă și importante părți ale istoriei lumii, dar și multe secrete, păstrate în siguranță între zidurile sale, care sunt primul lucru pe care îl observi înainte de toate.

Am așteptat mai puțin de zece minute pentru a se forma grupul și a intra în muzeu, unde ne-au fost înmânate permisele de trecere și am fost libere să cutreierăm clădirea imensă care adăpostește Muzeele Vaticanului.

71cd7caf-3754-4b66-bebb-8f719983a950

Curtea interioară a Muzeelor Vaticanului, cu opera Sfera con Sfera în centru, artă modernă realizată de Arnaldo Pomodoro

Pinacoteca

Probabil cea mai frumoasă galerie de artă pe care am văzut-o, impresionantă nu doar prin designul celor 18 camere imense, dar și a operelor aparținând celor mai importanți artiști italieni, printre care Perugino, Leonardo da Vinci, Lorenzo Bernini și Raphael, care m-a impresionat cel mai tare.

Am admirat cu atâta atenție operele lui Raphael încât, cu fiecare cameră parcursă, am învățaț să îi recunosc stilul și picturile, fără a mă uita pe panourile informative.

Majoritatea lucrărilor ce pot fi admirate astăzi, au fost confiscate de către Napoleon în 1797 și duse la Paris, urmând să se întoarcă abia în 1815, după Congresul de la Vienna. Galeria cuprinde picturi începând în Evul Mediu, până la începutul anilor 1800, fiind așezate în ordine cronologică.

De departe cea mai frumoasă lucrare de aici este chiar ultima operă a lui Raphael, Schimbarea la Față.

97e08e99-9b70-46a4-bad0-b592b0a228c5

Un alt tablou care mi-a rămas întipărit în minte este o opera a lui Michelangelo care a rămas neterminată, ceea ce nu a fost o tragedie, pentru că astfel puteai observa modul lui de lucru.

Cum ultima opera din Pinacotecă a fost Michelangelo, ne-am îndreptat către faimoasă Capelă Sixtină, pictată în întregime de el. Drumul până la ea a fost destul de lung, dar plăcut, traversând Muzeul Etrusc, Egiptean, Apartamentul Borgia, și Camerele lui Raphael.

Capela Sixtină

O ușă mică, sculptată în lemn, conduce către capelă. Mă așteptam la o intrare imensă, pe măsura frumuseții și importanței locului, pentru că ușa aia mica nu te pregătește sufletește pentru ceea ce urmează să vezi.

Cei 21 de metri până la tavan sunt umpluți de ochi sclipitori, guri căscate și onomatopee de apreciere.

Faima de care se bucură capela, pe lângă geniul artistului italian transpus în această operă, se datorează în mare parte faptului că Michelangelo a lucrat singur la capodoperă, ea fiind opera unui singur om, în comparație cu majoritatea lucrărilor de la acea vreme, care erau schițate de artiști și finisate de ajutoarele acestora.

f3a9adc3-77d0-46a5-9c95-389af8c7d2be

Pictura lui Michelangelo cuprinde în întregime scene din istoria religioasă, începând cu Facerea Lumii, Moise și nașterea lui Iisus.

Ideea construirii capelei, dar și decorării ei cu picturi întruchipând scene biblice a aparținut Papei Sixtus al IV-lea, de aici venind și numele monumentului.

Ideea era nu doar ca picturile să fie admirate, alături de munca artiștilor, dar acestea erau menite și să îi învețe pe oameni istoria religioasă, atât de importantă la Vatican.

După turul la muzee, am plecat să admirăm alte opere de artă, la care ne-a stat gândul toată ziua…

Pizzarium este un restaurant micuț, peste drum de zidurile Vaticanului, deschis de Gabriele Bonci, al cărui vis a fost din totdeauna să facă pizza. Și Dumnezeleu, omul ăsta face pizza! Cea mai bună din toată Roma, conform clienților mulțumiți de pe TripAdvisor, iar eu pot să subscriu.

Sortimentele și topping-urile sunt peste 20 la număr, concepute încât să satisfacă toate gusturile, chiar și cele mai ciudate. Noi am luat meatballs, ruccola, prosciutto crudo și toate minunățiile de brânzeturi italiene. Pe lângă ingredientele de deasupra, aluatul este ceva rar întâlnit.

a80380b1-2323-4b99-a28f-844a62617471

Nu se compară cu nicio pizza pe care ai mâncat-o vreodată, iar dacă tot suntem la capitolul noutăți, am încercat și suppli (o mingiuță acoperită cu pesmet și prăjită, având înăuntru orez, sos de roșii și mozzarella, sau alte ingrediente suplimentare).

d68863d1-4981-47e2-acd2-3fddd9815a97

După ce ne-am asigurat că ne va fi greu să ne mai mișcăm sau să respirăm, am ocolit cetatea pe străduțe încărcate de portocali care completau peisajul prin contrastul de verde crud și portocaliu, printre vile scumpe, construite în stil vechi.

Am ajuns în faimoasă Piață San Pietro, unde nu știai încotro să îți îndrepți privirea: fântânile lui Bernini, Bazilica sau coada care ocupa întreaga piață și aproximativ 3 ore din timpul tău?

Norocul nostru a fost că am fost abordate de un ghid care vindea bilete Skip The Line, pentru 15 euro, cu toate că intrarea este gratuită – dacă ești dispus să aștepți. Fără să stăm pe gânduri am luat biletele și în mai puțin de 10 minute am intrat.

Bazilica Sfântul Petru

Bazilica Sfântul Petru este cea mai mare biserică din lume, situată în cetatea Vaticanului. Ceea ce putem admira astăzi este biserica reconstruită între 1503 și 1626, urmând în principal planurile lui Donato Bramante și Michelangelo Buonarroti.

Interiorul este un spațiu imens și magnific, bogat decorat cu elemente din baroc, statui din marmură și travertin, dar și monumente funebre. De departe cea mai deosebită piesă din interiorul bazicilicii este celebra sculptură Pieta, întruchipându-l pe Isus în brațele Mariei – realizată de Michelangelo în tinerețe.

8c9eac83-a41f-4826-a596-ffe5ad5e4e22

Treceam printre mormintele papilor și nu puteam să nu mă gândesc câte secrete au luat acei oameni cu ei acolo – scandaluri, mârșăvii, minuni sau fapte pe care nu au vrut să le împărtășească cu lumea.

To be continued…

– Cum se simte frica de înălțime la 130 de metri –